Saint Via

GRANTURI DIGITALIZARE

GRANTURI DIGITALIZARE

Schemă de minimis și schemă de ajutor de stat în contextul Digitalizării I.M.M.-urilor.

OLD VERSION

VALOARE

FINANȚARE

Alocaţie Financiară Nerambursabilă: maxim 90% între 20.000 – 100.000 EURO.

Finanțare

20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere;

20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică;

20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

BENEFICIARI
ELIGIBILI

Au calitatea de întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM-uri). Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare;

Sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2021;

Nu au avut activitatea întreruptă/suspendată în anul 2022;

Au înregistrat profit din exploatare în anul 2022;

Se angajează să suporte din resurse proprii cofinanțarea prevăzută în condițiile prezentului ghid;

Nu desfășoară activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc, precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;

Nu dețin pagini web care conțin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii 196/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare;

Nu intră în categoria de „întreprinderi aflate în dificultate”;

Nu se află în stare de faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară aactivității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale.

OBLIGAȚII

Se angajează să asigure valoarea cofinanțării de minimum 10% din bugetul eligibil al proiectului;

Activele achiziționate trebuie să fie noi;

Instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;

Nu se vinde nimic în perioada monitorizării.

CHELTUIELI ELIGIBILE

 Cheltuieli cu servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care are nevoie IMM-ul;

 Hardware;

 Licențe software;

 Website de prezentare al companiei;

 Cheltuieli cu instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;

 
FINANȚARE
Alocaţie Financiară Nerambursabilă: maxim 90% între 20.000 – 100.000 EURO
Valoarea maximă a ajutorului de minimis este cuprinsă între:
– 20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere;
– 20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică;
– 20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.
BENEFICIARI ELIGIBILI
(1) În cadrul acestui ghid întreprinderile eligibile sunt IMM-uri înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 actualizată pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria de IMM și au sediul social în România.
(2) Solicitanții eligibili îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au calitatea de întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM-uri). Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare;
b) sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2021;
c) nu au avut activitatea întreruptă/suspendată în anul 2022;
d) au înregistrat profit din exploatare (>0) în anul 2022;
e) se angajează să suporte din resurse proprii cofinanțarea prevăzută în condițiile prezentului ghid;
f) nu desfășoară activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc, precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;
g) nu dețin pagini web care conțin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii 196/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare;
h) nu intră în categoria de “întreprinderi aflate în dificultate”, în anul 2022, așa cum acestea sunt definite în cuprinsul prezentului ghid;
i) nu se află în stare de faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;
j) nu fac obiectul unui ordin de recuperare, în urma unei decizii privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal și/sau incompatibil cu piața comună.
k) nu au legătură cu industria de tutun (producție, distribuție, prelucrare și comerț);
l) nu prevăd clonarea în scopuri reproductive; nu desfășoară activități destinate modificării patrimoniului genetic al ființei umane care ar putea face astfel de schimbări ereditare, activități de creare a embrionilor umani exclusiv în scopul cercetării sau în scopul obținerii de celule stem, inclusiv de către mijloace de transfer nuclear de celule somatice;
m) nu desfășoară activități de jocuri de noroc (producție, construcție, distribuție, prelucrare, comerț sau software conex);
n) nu desfășoară comerț sexual;
o) nu implică animale vii în scopuri experimentale și științifice în măsura în care respectarea „Convenției Consiliului Europei pentru protecția animalelor vertebrate utilizat în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice ”nu poate fi garantată;
p) nu desfășoară activități de dezvoltare imobiliară sau financiare, cum ar fi achiziționarea sau tranzacționarea cu instrumente financiare.
q) nu desfășoare activități legate de exploatare/extracție, prelucrare, distribuție, depozitare sau arderea combustibililor fosili solizi și a petrolului, precum și investiții legate de extracția gazelor.
r) solicită ajutor de minimis a cărui valoare se încadrează în limitele prevăzute în prezentul ghid.
s) se angajează ca la finalul implementării proiectului să atingă minim 6 dintre criteriile de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), respectiv să devină o întreprindere:
i. în care mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în scopuri de afaceri (cate un user diferit pentru fiecare angajat care utilizează computerul);
ii. care utilizează un pachet software ERP pentru a partaja informații între diferite zone funcționale comerciale;
iii. care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;
iv. în care vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10% din vânzările web (raportat la perioada de depunere a proiectului);
v. utilizează IoT;
vi. utilizează cel puțin o rețea socială (întreprinderile care folosesc rețelele sunt considerate cele care au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media; întreprinderile care plătesc exclusiv pentru postarea de reclame (anunțuri banner) fie direct către proprietarul rețelei sociale (de exemplu, Facebook, Twitter etc.), fie indirect prin intermediul întreprinderilor care oferă servicii online pentru postarea automată a mesajelor publicitare pe rețelele sociale (de exemplu, SoKule etc.) sunt excluse pentru acest criteriu);
vii. utilizează CRM;
viii. cumpără servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii de servicii de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS));
ix. utilizează tehnologia de AI;
x. cumpără servicii de cloud computing utilizate pe internet;
xi. realizează vânzări prin comerț electronic de cel puțin 1% din total vânzări (în vânzările de bunuri sau servicii prin comerț electronic, comanda este plasată prin site-uri web, aplicații sau mesaje de tip EDI prin metode special concepute pentru a primi comenzi. Plata se poate face online sau offline. Comerțul electronic nu include comenzile scrise prin e-mail);
xii. utilizează două sau mai multe rețele sociale.
t) La data semnării contractului de finanțare solicitantul de finanțare nu are obligaţii de plată nete neachitate în termen către bugetul de stat și respectiv bugetul local în ultimul an calendaristic și nu are fapte înscrise în cazierul fiscal.
Beneficiarii vor prezenta la ultima Cerere de transfer un Raportul tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect.
În cazul în care Raportul tehnic IT nu va certifica faptul că au fost îndeplinite minim 6 criterii DESI, în urma implementării proiectului de digitalizare, cererea de transfer nu va fi acceptată la plată.
Activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data de 31 decembrie 2021. Proiectul se poate implementa în una sau mai multe locații de implementare, aflate în aceeași regiune de dezvoltare. În etapa de contractare beneficiarii vor face dovada autorizării codului CAEN la locația de implementare. O întreprindere poate depune un singur proiect, în cadrul acestui apel.
(3) În cadrul prezentului apel de proiecte, nu sunt eligibile următoarele:
a) ajutoarele acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură;
b) ajutoarele acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole;
c) ajutoarele acordate întreprinderilor care-și desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:
i. atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză;
ii. atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari;
d) ajutoarele destinate activităților legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de cele importate;
f) ajutoarele acordate pentru achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri.
g) întreprinderile pentru care se constată că au desfășurat în ultimul an fiscal activități autorizate (așa cum rezultă din situațiile financiare aferente anului 2022) în domeniile din următoarele clase CAEN:
5829 – Activități de editare a altor produse software;
6201 – Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client);
6202 – Activități de consultanță în tehnologia informației;
6203 – Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul;
6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației;
6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe
6312 – Activități ale portalurilor web;
6399 – Alte activități de servicii informaționale n.c.a.
(4)a) Un solicitant care își desfășoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât și în sectoare/domenii neeligibile, așa cum sunt menționate la alin.(2), lit. k) și lit. p) și alin. (3), mai puțin lit. g), poate beneficia de finanțare pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități. Documentele contabile privind separarea activităților se vor prezenta atât la cererile de transfer cât și în fiecare an pe perioada de durabilitate, urmând a fi transmise împreună cu raportul de durabilitate anual. b) Un solicitant care are autorizate coduri CAEN conform alin.3, lit. g), poate beneficia de finanțare pentru alte domenii de activitate eligibile în cadrul acestui apel de proiecte cu condiția asumării printr-o declarație că va prezenta un raport/ adresă întocmită de un expert contabil – membru CECCAR sau auditor financiar CAFR, care va certifica că firma nu a avut venituri din activitățile specifice codurilor CAEN enumerate la alin. (3), lit. g., conform situațiilor financiare aferente anului 2022, în etapa de contractare a proiectului. Codurile CAEN menționate la alin. (3), lit. g) sunt considerate coduri CAEN neeligibile la finanțare în cadrul acestui apel de proiecte.
(5) Nu pot beneficia de finanțare în condițiile prezentului ghid întreprinderile al căror reprezentant legal, la data depunerii aplicației de proiect și pe întreaga perioadă de evaluare, selecție și contractate se află în următoarele situații: a) a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene (se verifică pe baza cazierului judiciar, în etapa de contractare a proiectului); b) este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/unionale în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectului.
Criteriile de eligibilitate trebuie respectate de solicitant, la momentul depunerii proiectului, contractării, implementării, precum și pe perioada derulării contractului de finanțare, în condițiile stipulate de acesta.
(6) Activitățile propuse în cadrul proietelor intră sub incidența ajutoarelor de minimis. Plafoanele maxime de care poate beneficia întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data acordării ajutorului de minimis şi anul acordării ajutorului de minimis), nu va depăși echivalentul în lei a 200.000 euro calculat la cursul InforEURO în vigoare la data semnării contractului de finanțare (100.000 euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost). În acest sens, se vor aplica următoarele prevederi:
– Respectarea plafonului de minimis are în vedere o întreprindere unică, așa cum este aceasta definită în cuprinsul acestui ghid.
– În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis s-ar depăși plafonul maxim menţionat anterior, întreprinderea poate beneficia de sprijin in forma ajutorului de minimis, dacă solicită acest lucru, doar pentru acea fracțiune din ajutor care, cumulată cu restul ajutoarelor de minimis primite anterior, nu depășește acest plafon.
– În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul maxim menționat la alineatul (2), întreprinderea poate beneficia, dacă solicită acest lucru, de prevederile prezentului ghid doar pentru acea fracțiune din ajutor care, cumulată cu restul ajutoarelor de minimis primite anterior, nu depășește acest plafon.
– Atunci când o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost pentru care se aplică plafonul de 100.000 euro desfășoară și alte activități, în cazul întreprinderii respective se poate aplica plafonul de 200.000 euro, echivalent în lei, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități sau distincția între costuri, pentru a dovedi că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.
– În cazul fuziunilor, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat întreprinderii rezultate ca urmare a procesului de fuziune , depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.
– În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.
– Valoarea ajutorului va fi exprimată ca sumă brută înainte de deducerea taxelor sau a altor obligații fiscale.
– Din perspectiva monitorizării cumulului ajutoarelor de minimis de care poate beneficia o întreprindere unică pe parcursul a 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data acordării ajutorului de minimis şi anul curent acordării ajutorului de minimis), în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, momentul acordării ajutorului de minimis se consideră data semnării contractului de finanțare, indiferent de data la care ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderii respective.
– Pentru respectarea regulilor de cumul, solicitantul ajutorului de minimis va prezenta o declaraţie de eligibilitate, al cărui model este anexat la Ghidul solicitantului, pe propria răspundere, în care va menţiona informaţiile referitoare la orice alt ajutor de minimis primit de acesta și de întreprinderile cu care formează, împreună, o întreprindere unică, în ultimii 2 ani fiscali anteriori datei de depunere a aplicației de proiect, precum şi în anul fiscal curent, până la depunerea aplicației de proiect. În cazul în care anul depunerii aplicației de proiect nu coincide cu anul acordării ajutorului, respectiva declarație va fi actualizată de către solicitantul ajutorului de minimis înainte de încheierea actului de acordare a ajutorului de minimis.
– Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentului ghid pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv. Ajutoarele de minimis acordate în condițiile prezentului ghid pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului relevant prevăzut la art. 4 alin. (2) din prezentul ghid.
– Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentului ghid nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.
(7) Valoarea totală alocată prezentului apel este de 347,50 milioane euro, echivalentul în lei (cursul Inforeuro aferent lunii noiembrie 2022: 1 euro = 4.9189 lei).
(8) În cazul în care în urma activității de evaluare și selecție bugetul alocat unei/unor regiuni de dezvoltare nu este contractat, proiectele aflate pe lista de rezervă din regiunile care au epuizat alocarea prevăzută la alin. (2) se vor ierarhiza și contracta în funcție de punctajul obținut și în limita bugetului alocat.
TIPURILE AJUTORULUI FINANCIAR
(1) Valoarea asistentei financiare nerambursabile în euro se calculează în lei la cursul de schimb InforEuro din luna precedentă lunii elaborării ghidului și reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru toate tipurile de beneficiari. Restul de 10% reprezintă cofinanțare ce trebuie asigurată din surse proprii, de către beneficiari.
(2) Categorii de cheltuieli eligibile în cadrul acestui apel de proiecte, sunt:
a) cheltuieli cu servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care are nevoie IMM-ul, cu condiția ca soluțiile tehnice identificate și descrise în documentația tehnică realizată, să facă obiectul investițiilor din cadrul proiectului aferent cererii de finanțare;
b) cheltuieli aferente achiziționării de hardware TIC, de echipamente pentru automatizări și robotică integrate cu soluții digitale și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv pentru E-commerce, IoT (Internet of Things), tehnologii blockchain etc., precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere in funcțiune;
c) cheltuieli aferente realizării rețelei LAN/WiFi;
d) cheltuieli aferente achiziționării și/sau dezvoltării și/sau adaptării aplicațiilor/licențelor software, cheltuieli pentru configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiune financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, cheltuieli pentru implementarea RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Mangement), pentru sisteme IoT (Internet of Things) și AI (Artificial Intelligence), tehnologii blockchain, soluții E-Commerce etc. și integrarea acestora in BTP (Business Technology Platform), acolo unde este cazul;
e) cheltuieli aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei;
f) cheltuieli aferente achiziționării/închirierii pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului, a unui nume de domeniu nou;
g) cheltuieli cu servicii de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil;
h) cheltuieli aferente achizițiilor de servicii de tip Cloud Computing pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;
i) cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru consolidarea securitatii cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/rețele, pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;
j) cheltuieli cu serviciile pentru auditare tehnică IT (elaborare raport tehnic IT); Entitățile care furnizează astfel de servicii nu pot avea calitatea de furnizori și pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul unui proiect. k) cheltuieli cu instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC (cheltuială obligatorie în procent de maxim 10% din valoarea finanțată). În cadrul acestei categorii de cheltuieli vor fi cuprinse obligatoriu și cursuri în domeniul IT pentru persoanele responsabile cu conducerea și controlul întreprinderii, cursuri care să aibă rolul de a-i ajuta pe aceștia să conștientizeze rolul digitalizării în creșterea unei întreprinderi. Cursurile de competențe digitale trebuie să fie acreditate Autoritatea Națională pentru Calificări sau /și cu recunoaștere națională/ internațională etc.
(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (2), lit. a) și j) nu pot depăși, cumulat, 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
(4) Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile, în cazul în care nu sunt cheltuieli deductibile, este suportată din bugetul de stat (art. 13, alin. ( x) lit. b) din OUG nr. 124/2021).
Cheltuieli cu activitățile obligatorii de informare și publicitate, ce derivă exclusiv din Manualul de identitate vizuală privind operațiunile finanțate din Mecanismul de Rederesare și Reziliență definite în conformitate cu prevederile art. 34 din Regulamentul (UE) nr. 2021/241 de instituire a Mecanismului de Rederesare și Reziliență, cu modificările și completările ulterioare, vor fi suportate de beneficiar.
Pentru justificarea bugetului proiectului este necesar să se prezinte minim 2 oferte de preţ pentru fiecare achiziţie de bunuri/servicii/lucrări, documente care vor fi ataşate cererii de finanţare.
(5) Cheltuieli neeligibile
– alte cheltuieli care nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile descrise mai sus;
– cheltuielile privind costuri administrative;
– echipamente second-hand;
– cheltuielile de personal;
– cheltuieli financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rata și dobânzi aferente creditelor;
– contribuția în natură;
– amortizarea;
– achiziții în regim de leasing;
– achiziţia de terenuri.
Activele necorporale sunt eligibile pentru calculul costurilor de investiții dacă îndeplinesc următoarele condiții:
• Trebuie să fie utilizate exclusiv în cadrul IMM-ului;
• Trebuie să fie amortizabile;
• Trebuie să fie incluse în activele IMM-ului.
Achiziția activelor fixe necorporale, pentru a fi folosite în cadrul proiectului, se face pe bază de:
• contract pentru obținerea dreptului de proprietate (în cazul aplicațiilor informatice, sau al brevetelor),
• contract de licență sau de cesiune pentru obținerea unui drept de utilizare.

Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!

    GRANTURI DIGITALIZARE
    GRANTURI DIGITALIZARE

    CONSULTANȚĂ SPECIALIZATĂ

    Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!

      START-UP DIASPORA NEXT GEN | START-UP NATION | START-UP STUDENT | TRADE AND SERVICES | Urban Microenterprises | Urban Microîntreprinderi | WOMAN IN TECH | SCALE-UP | RURAL NON-AGRICULTURAL | MICROGRANTS GRANTED FROM NON – REFUNDABLE EXTERNAL FUNDS | MICROGRANTURI | MICROINDUSTRIALIZATION | NON-AGRICULTURAL RURAL DEVELOPMENT | POIM 1 | POIM 2 | POIM 3 | INNOVATION | I.M.M. INVESTMENTS | I.M.M. FACTOR | IMM PLUS | HORECA GRANTS | GRANTURI PENTRU INVESTIȚII ACORDATE I.M.M.-URILOR | GRANTURI HORECA | GRANTURI ELECTRIC-UP | GRANTURI CAPITAL DE LUCRU | GRANTS FOR WORKING CAPITAL | GRANTS FOR TECHNOLOGICAL UPGRADES | GRANTS FOR PRODUCTIVE INVESTMENTS | GRANTS FOR INVESTMENTS | GARANT CONSTRUCT | ELECTRIC-UP GRANTS | DIGITALIZATION GRANTS | Dezvoltare Rural Non-Agricol | AGRO I.M.M. INVEST | ACCELERAREA DEZVOLTĂRII I.M.M.-URILOR | ACCELERATING THE DEVELOPMENT OF SMEs

      CONSULTANȚĂ GRANTURI

      Vă oferim servicii de la A la Z pentru accesarea programului GRANTURI DIGITALIZARE
      ELABORARE PROIECTE
      •   pentru accesarea Alocatiilor Financiare prin diferite programe;

      •   tehnic de drumuri şi poduri;

      •   tehnic de construcţii civile;

      •   tehnic de gospodărire a apelor;

      •   tehnic de lucrări edilitare;

      •   dosar de achiziţii sau a devizelor necesare pentru Accesarea Fondurilor Nerambursabile prin programele speciale care sunt în derulare.

      CONSULTANȚĂ

      Serviciile noastre de Consultanţă vă oferă şansa de a implementa proiectele dumneavoastră de construcţii, producţie sau servicii cu fonduri proprii sau cu ajutorul Alocaţiilor Financiare Nerambursabile.

      Vă oferim Consultanţa necesară pentru Accesarea Fondurilor Nerambursabile prin programele speciale care sunt în derulare.

      Suntem pregătiţi să vă îndrumăm şi să vă susţinem pentru ca ideile dumneavoastră să devină realitate!

      PROIECTARE

      Domeniul nostru de activitate face referire la servicii de Inginerie şi Consultanţă Tehnică legate de acestea

      Această clasă include:
      Inginerie de proiectare precum şi activităţi de Consultanţă pentru:

      • proiecte care implică inginerie civilă, inginerie hidraulică, inginerie de trafic;

      • proiecte de gospodărire a apelor;

      • geofizice, geologice şi seismice, topografie;

      • activități geodezice și topografice.