Start-Up Nation, ediția a III-a. Când începe și ce noutăți aduce programul
- Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a anunțat miercuri că ținta propusă pentru demararea celei de-a treia ediții a programului Start-Up Nation este perioada aprilie-mai.
- El a spus care vor fi noutățile programului.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, spune că decizia de continuare a programului a fost luată în urma analizei edițiilor anterioare.
“În primele două ediții au fost beneficiari finali aproximativ 15.000 de firme. Atunci când ne-am gândit la o nouă etapă am fâcut-o analizând eficiență primelor două etape. Am constatat că s-au creat, urmare a celor două ediții, peste 45.000 de locuri de muncă, dintre care aproximativ 39.000 din rândul studenților și tinerilor. La o verificare, la depunerea bilanțurilor în anul 2021 din partea acestor firme la Registrul Comerțului s-a constatat faptul că 99% dintre ele sunt în funcțiune, de unde am tras concluzia că a fost un program de succes cu două etape și ne-am propus reeditarea lui într-o a treia ediție“, a spus Cadariu.
Conform acestuia, programul ar putea demara în aprilie-mai: “Având în vedere că va fi derulat pe o platformă a ministerului gestionată de STS, având în vedere că STS este extrem de aglomerat acum pentru urgențele din PNRR, ținta propusă pentru demararea ediției a treia este undeva luna aprilie-mai“.
Ministrul a mai spus că vor exista cel puțin două-trei lucruri noi în cadrul programului.
“Unul dintre ele îl constituie faptul că nu vor mai puncta numărul de locuri de muncă, pentru că, în prea multe cazuri, în celelalte ediții, din dorința agenților economici de a obține un punctaj cât mai mare au optat pentru numârul maxim de locuri de muncă, 6, și atunci suma respectivă de 200.000 de lei a fost cheltuită în bună măsură pentru salarii. Pe de altă parte, pentru a crește gradul de responsabilitate a IMM-urilor, avem în vedere să solicităm o cofinanțare simbolică, poate varia între 5-10 poate 15%, dar în paralel cu acest lucru vom solicita sprijinul Fondului de garantare pentru IMM-uri pentru a asigura acea parte de cofinanțare“, a adăugat ministrul Antreprenoriatului și Turismului.
SOLICITĂ O CONSULTARE GRATUITĂ!